Au trecut trei luni de când am hotărât, în timpul unui meci, că trebuie să mă opresc. După multe discuții cu cei mai importanți oameni din viața mea, planificând cum ar fi cel mai bine să anunț… unde, când, în ce fel… decizia a fost luată împreună cu tenisul, in acel meci. Tenisul a fost educatorul meu, îndrumătorul meu, confidentul și prietenul meu, dar și criticul meu cel mai sever. M-a învățat să lupt, m-a învățat să fiu dură cu mine, dar și blândă, să fiu exigentă, dar și să-mi port de grijă trupului, minții și sufletului meu. Tenisul a intrat în viața mea când nu știam prea multe despre ce înseamnă viața. Eram un copilaș care a simțit o chimie imediată cu acest sport, fără să înțeleagă atunci ce înseamnă performanța, visul, loialitatea, dăruirea totală. Tenisul m-a ghidat pas cu pas până în vârful muntelui. Pentru că, da, performanța este ca un munte. Tenisul a fost, este și va rămâne în sufletul meu pentru totdeauna. Tot el mi-a arătat, în acel ultim meci, ce am de făcut : că e momentul să am grijă de Simona, ca om. Performanța vine la pachet cu multe momente în care simți că tragi de tine la maximum, chiar și atunci când crezi că nu mai poți. E dură, dar oferă satisfacții pe care nicăieri altundeva nu le poți găsi. Tenisul nu a fost doar un sport pentru mine. Tenisul este o parte din mine. De aceea, nu există un “stop” sau o linie de finish, există doar o încetare a practicării lui. El trăiește și va trăi în mine pentru totdeauna. Tenisul m-a învățat cine sunt. Acum e timpul să aflu cine pot fi dincolo de el ❤️